Mihai în a 2-a săptămână de grădiniță

Luni au lipit fâșii de hârtie creponată verde și roșie, care să simbolizeze iarba și florile, și un fluture mic decupat de Doamna. Toate lucrările... musteau de ”iarbă”, cred că unele fâșii erau atât de aglomerate că nici nu erau lipite bine, ci se țineu numai de celelalte; lucrarea lui Mihai avea fluturașul, o fâșie verde și una roșie - atât. Ajunși acasă, după somnul de după-amiază am lipit și noi, pentru a-l atrage spre această activitate, deși alta fusese, cred eu, problema - bănuiam că Mihai a refuzat să facă mai mult.

Marți a decurs normal. I-am tot repetat, aproape obsesiv, că trebuie să se joace cu ceilalți copii și cu jucăriile, că trebuie să facă ce spune doamna și ce îi învață ea, și că orice vrea sau dacă are vreo problemă, să îi spună ei. Când m-am dus să îl iau se plimba prin curtea grădiniței, singurel.

Miercuri au avut de colorat un măr desenat în prealabil de Doamna. M-am uitat cu mândrie și plină de speranțe după planșa lui Mihai. Lucrarea lui nu avea nici măcar o linie colorată. M-am supărat mai rău decât luni, când nu a lipit mai deloc, mai ales că el știe să facă atâtea... Mi se părea de neconceput ca acasă să deseneze atât de frumos (nici în prima săptămâna, când doamna lea-a spus să deseneze ceva, nu a vrut), să dea dovată de atâta interes, și la grădi, unde culmea, chiar trebuie să facă toate astea, să refuze. Mai ales că zilele trecute desenase un excavator cu șenile.. cu șenile, frate... eu nu desenam la 3 ani așa ceva. Anyway, îi stă în fire să refuze, asta e clar, iar dacă el zice NU, e cam greu să îl faci să se răzgândească, mai ales dacă Doamna mai are și alți 25 de copii de care să aibă grijă. Parcă și vedeam viitorul cu Mihai ca o mare pușlama sărind gardul școlii, fugind de plictiseala de la ore. Aolică... Problema s-a dovedit a fi alta: Mihai a vrut să coloreze întins pe covor, așa cum facem acasă (facem așa în ideea că e mai mare libertatea, dar a fost o mare greșeală din partea mea!!!), Doamna evident că nu l-a lăsat și atunci el nu a mai colorat nimic. Ok... era ceva mai bine decât mă gândisem eu, nu a refuzat total, vroia doar să copieze ce face acasă - au urmat explicații peste explicații despre ce ar fi trebuit să facă și diferențele dintre grădi și acasă din punctul ăsta de vedere. Nu l-am certat, mi-am arătat doar dezamăgirea.

Joi a fost iar ok. Un băiețel (care s-a dovedit a fi colegul lui de dulap) i-a rupt roboțelul, dar am luat asta ca pe ceva educativ și i-am explicta că nu are nevoie să ia cu el jucării de acasă, că sunt destule acolo, deși el e foarte reticent în a se juca cu ele când sunt și ceilalți copii în preajmă. Când l-am luat, era la gardul de metal, vorbea cu un copil mult mai mare, cam de 10-12 ani. ”Mi-a spus că nu crede că mami a lui mai vine să îl ia”, mi-a spus băiatul. Deci de asta aștepta el la garduri, singur și abătut. Au urmat explicații și asigurări cum că voi veni mereu după el, că nu e nimic care să mă facă să nu vin. Repetate over and over and over again, în zilele următoare. Și a înțeles.

Vineri a fost un incident afară. Totul a fost bine când erau numai ei, cei de la grupa mijlocie, a spus Doamna, s-au jucat toți în căsuța de lemn, dar când au ieșit cei de la grupa mare șiș au venit și cei de la cea pregătiroare, s-au risipit care-încotro. Mihai s-a dus pe o bancă dintr-un colț. Un băiat mai mare i-a aruncat nisip în ochi unei fetițe și băuiesc că era și Mihai pe acolo, că atunci când am intrat după el, mi-a povestit foarte marcat ceea ce s-a întâmplat. La naiba, numai de chestii de genul ăsta nu aveam nevoie, mai ales când eu încerc să îl fac să se joace cu ceilalți. Oricum, îi spusesem din prima săptămână să se joace numai cu cei din grupa lui, așa că i-am repetat asta plus alte explicații. O să îmi iasă ochii de atâtea explicații, că gura mă doare deja. Au avut de colorat o pară, iar el a colorat destul de bine, adică cam jumătate. Me happy.