Bătăile de la grădi sau Cum se schimbă părerile

Ce frumos e ca dintr-o curte de grădiniţă în care mai sunt vreo 15 mămici şi trei educatoare, să fi singura care vede că ”al tău” se apără de cineva, să te apropii şi să vezi că e caftit. Evident, cel mai mare câştiga, dar mi-a plăcut că, aşa mic cum e, s-a apărat până în ultimul moment, atât cât a putut. Culmea, tocmai de ”cel mai bun” prieten al lui. Şi asta, tocmai când eram mulţumită că lucrurile păreau că iau o întorsătură bună. Ei bine, nu. Şi ajunsă acasă, ghem de nervi bine ascunşi şi camuflaţi aflu că e vina mea, că eu am insistat să cresc copilul aşa, ”să fie bun”, să dea din jucării fără crizele pe care le fac alţii, să îi accepte pe ceilalţi oricum ar fi, să nu dea ”nume” sau porecle după defectele fizice, să nu se bată, să nu tragă de păr, în general să evite violenţa fizică. Mi-e silă.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii