Marea carte a trolilor (Girasol, 2011)

La unul din crafturile de la gradinita, Mihai trebuia sa reprezinte pe o hartie ce doreste sa ii aduca Mos Niculae, iar el a vrut o carte cu fiinte fantastice, pe care a reprezentat-o foarte bine. Asadar, in dimineata aceea, langa ghetute il astepta frumos si o carte mare, cartonata... cartea despre troli.

Marea carte a trolilor este o adaptare a editurii Girasol dupa vestita Susaeta Editiones, Spania. Cartea este excelent realizata, are ilustratii suficient de scarboase (asta fiind de bine!) si informatii destul de infioratoare (si asta e de bine!); ba chiar atat de infricosatoare, incat a trebuit sa adaptez nitel textul pentru M&M (am evitat partea in care spune ca mananca bebelusi, de exemplu) si sa fac din troli niste fiinte ciudate, monstruoase, de temut, dar totusi haioase.

~ descrierea trolilor ~

~ familia trolilor, ce face fiecare si cum isi cresc bebelusii ~

~ trolul vrajitor (osul cu care amesteca potiunea se misca cu ajutorul rozetei din lateral) ~

De departe, partea ce mai amuzanta a fost cea cu baia trolilor, mai ales ca ne este permis sa vedem ce scarbosenii plutesc prin apa lor de baie. Din camera alaturata, Daddy ne acompania textul cu tot felul de sunete monstruoase (sau trolicesti, mai degraba), asa ca ne-am distrat.


Ca nivel, as spune ca este o carte potrivita pentru 7-8 ani, insa poate fi adaptata cu usurinta si pentru copiii mai mici - desigur, daca acestia sunt pasionati de fiinte fantastice.

Lectura placuta,
La

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii