Frederik Pohl : Poarta (Nemira, 2008)

Poarta de Frederik Pohl, cu titlul original Gateway, este primul volum din saga Heechee, care a apărut în colecţia Nautilus Science Fiction la editura Nemira în 2008 (eu mi-am cumpărat-o în ianuarie 2011).

Cartea este recomandată de premiile SF importante pe care le-a luat - Hugo, Nebula, Locus şi John W. Campbell Memorial, dar şi de către autorul ei, care spune că este cea mai bună carte pe care a scris-o vreodată. Pe mine nu astea m-au atras şi recunosc, cu greu mă atrage vreo serie de cărţi, mai ales la ritmul în care apar la noi... Din fericire, avem deja primele trei cărţi din serie, singurele apărute la noi, deocamdată. Oricum, motivul pentru care m-am urnit într-un final să le citesc ţine de faptul că m-am trezit într-o bună zi că am tot cumpărat cărţi în neştire, dar că la capitolul citit rămăsesem în urmă, aşa că mi-m promis să nu mai cumpăr nimic până nu le termin pe cele pe care le am deja în micuţa mea bibliotecă.

Dar destul cu vorbăria...

Frederik Pohl prezintă în Poarta povestea lui Robinette Broadhead, de departe din viitor. E o vreme în care oamenii s-au extins şi pe alte planete apropiate şi în care, la un moment dat, s-au descoperit pe Venus nişte tuneluri construite de o civilizaţie misterioasă. Despre civilizaţia Heechee nu se ştie nimic în afară de faptul că au lăsat în urmă câteva artefacte, nave pe care oamenii nu stiu cum să le controleze şi o bază spaţială de pe care acestea pleacă şi la care se întorc singure, un fel de poartă spre restul universului. Numai că fiecare plecare din Poartă este ca ruleta rusească: aşa cum e posibil să găseşti artefacte de pe urma cărora să primeşti bonificaţii substanţiale şi să trăieşti bogat până la adânci bătrâneţi, la fel e foarte posibil să nu te mai întorci niciodată. Rob Broadhead ajunge la Poartă, se acomodează cu mediul acesteia, se îndrăgosteşte, pleacă cu câteva nave, trăieşte o dramă... iar toate astea ni le povesteşte chiar el, sub forma unor amintiri aduse în discuţie în timpul unor şedinţe de psihoterapie. Dap, un sf cu şedinţe de psihoterapie... Şi trebuie să spun că arată interesant terapia în viitorul ăsta.

Deşi pare că am povestit multe, nu e aşa. Povestea este complexă şi are un ritm alert care m-a făcut să nu las cartea din mână - practic, am citit-o în 2 zile. Acum am trecut la cartea a doua a seriei şi pot spune că e la fel de interesantă. Iar finalul este... este extraordinar. Me, very very happy.