...trezită la 5.30 de un mieunat preluuung, dau pisica nr.2 afară, mă intind înapoi în pat, aud alt mieunat chinuit de la bucătărie, unde doarme pisica nr.1 și evident, nu știe că ușa de la dormitor de întredeschisă și poate veni singură - nu, ea miorlăie chițăit ca să vină cineva să o ia, preferabil în brațe. Deci mă ridic iar să o dau și pe „regină” afară, mă întind la loc. S-a dus naibii somnul meu că trebuie să le bag înăuntru ceva mai încolo, hai să citesc ceva, îmi zic, aaa, uite că am cartea asta de care am auzit numai de bine, ia să vedem despre ce e vorba. Zombilăi, doar că nu aflăm asta decât pe la pagina 100, deși eu știam dinainte. Ok, citesc jumătate. Miorlau la geam, bag pisicile. Gata, nu mă mai bag în pat, mă simt totuși ok, e așa o linișșșteee, toată lumea doarmeee, mă duc la bucătărie să mănânc niște pere dulci-acrișoare și zemoase în atmosfera asta atât de calmă și linștităăă și... hârș, hârșș, hârșșș... se aude un zgomot din camera cealaltă. Și toată lumea doarmeee, dar ceva se târăște pe covorul de alături...
Asta pățesc dacă nu mă potolesc și citesc cărți cu zombilăi!
Am început Fata cu toate darurile și am citit jumătate din ea în trei sferturi de oră. Nu am mai simțit atâta suspans de la King încoace, deși scriitura nu se ridică la același nivel. Dar e ok, chiar foarte ok. A, simt nevoia să menționez că nu sunt fană zombi, nu mă uit la seriale cu zombi, nici la filme cu zombi, în general zombilăii nu sunt genul meu de personaje interesante. Cartea asta însă... m, parcă mă face să mă uit și la ecranizarea care apare în 2017.
La lectură înainte! ...și nu lăsa zombilăii să te muște.
💖
Lavinia
(sursa foto: psychologies.co.uk)
0 Comentarii